Tags
banda, criminal, disparut, DNA, eliberare, elodia, farmec, informatie, judecator, legea gratierii si amnistiei, manifestanti, masina de lux, miting, noapte, pedeapsa, piata victoriei, politistul cioaca, protest, redactie, senzational, transat, ucis, umbra
O informație surprinzătoare ne-a parvenit la redacție, una incredibilă și năucitoare: Elodia, cea pe care polițistul Cioacă a ucis-o, s-ar afla printre manifestanții din Piața Victoriei.
Ne-am deplasat de urgență la fața locului, deși oarecum neîncrezători, și, după oarece căutari, am reușit s-o găsim pe Elodia. Era îmbrăcată intr-o rochie albastră și părea intr-o bună stare fizica și psihică.
Am intrebat-o dacă este chiar ea Elodia. N-a negat. Ne-a spus doar că se află în piață pentru a protesta impotriva legii grațierii și amnistiei, caci aceasta ar permite eliberarea criminalului Cioacă, care a ucis-o și tranșat-o, apoi i-a făcut dispărut cadavrul.
Ne-am arătat surprinși că spune c-ar fi fost ucisă, dacă se află aici, în carne și oase. Elodia ne-a spus că important e cum te găsește judecatorul, nu cum ești tu in realitate… Ne-a mai spus apoi că nu-i place că i s-a permis criminalului Cioacă să-și facă o bandă care să-l protejeze în inchisoare de cei care vor să-i aplice zi de zi pedeapsa pentru crima lui infiorătoare. Nu e corect, ne-a mai spus Elodia. Instituțiile statului ar trebui să facă ceva să-i destructureze banda. Orice. Să vina DNA să-i ia !
După ce a spus aceste vorbe, ca prin farmec, Elodia a disparut în înteriorul unei mașini de lux cu numere străine, pe care n-am reușit încă să le identificăm. Mașina a demarat în trombă și dusă a fost.
Am încercat noi, nu-i vorbă, s-o urmarim, insă ne-a fost imposibil s-o ajungem din urmă. Mașina Elodiei a dispărut ca o umbră în noapte…
Ramona Moroiu,
strigoi monden la Turmy Hebdo
🙂
LikeLike
Pingback: Elodia a fost zărită la mitingul din Piața Victoriei | TURMY HEBDO